Locuință unifamilială individuală București
Regim de înălțime = Parter
Suprafață teren = 489 mp
Suprafață construită = 193 mp
Suprafață desfășurată = 193 mp
Suprafață utilă = 160 mp
Suprafață terasă = 17 mp
POT = 40%
CUT = 0,40
Funcțiunile locuinței sunt distribuite în mod rațional, ținându-se cont de punctele cardinale și de caracteristicile lotului, cu o exprimare onestă a interiorului către exterior. Accesul, tip peron, este protejat prin retragere și articulează central spațiile. Open-space-ul, accesibil din vestibulul integrat, conține zonele de preparare hrană, dining, living, toate în legatură directă cu terasa protejată prin consolă și accesibilă prin panourile culisante de sticlă, în sistem perete cortină. Orientarea principală a zonei de zi este către sud, cu orientări secundare către est și vest, pentru a profita de soare și lumină naturală pe tot parcursul zilei. Se remarcă insula-masă dining, cu o abordare sculpturală propusă a elementului. Astfel, se creează o zonă de dialog și socializare, într-o abordare contemporană. Zona de dining a open-space-ului este mai înaltă în comparație cu zona de living, subliniindu-se astfel, în mod organic, spațiul activ (înălțime variabilă până la maximum de 3,90 m), cu iluminare și orientare optime, către soare, grădină și intimitate. Înălțimea de interes oferă senzația de libertate beneficiarilor, senzație sporită și de “spargerea cutiei”, respectiv eliberarea spațiilor arhitecturale prin compoziția planurilor transparente și opace. Din zona de living se (re)face legătura vizuală cu automobilul de colecție, accent cromatic ce înviorează tonurile calme ale materialelor și finisajelor alese. Zona de noapte este izolată de zona de zi prin intermediul unei uși de tip filomuro iar un hol minimal asigură accesul către spațiile aferente. Se tratează în mod flexibil zona SUC (Spălare-Uscare-Călcare) – CT (Cameră Tehnică), care are acces separat exterior, din zona protejată prin retragere, acces din holul zonei de noapte și acces la baia comună cu cea a copiilor. Astfel, spațiul poate funcționa ca o suită autonomă. Se urmărește panta acoperișului și în rezolvarea plafoanelor suspendate, pentru înălțimi și volume interioare sporite. Prezența stradală este discretă.